Regulament – Festivalul Concurs de Muzică Populară „Rădăcini”
18 aprilie 2026
Locația: Sala de evenimente a Colegiului National “Mihai Viteazul”, Bucuresti.
Regulament
În cadrul Festivalului Concurs de Muzică Populară „Rădăcini” pot participa copii și tineri din școli populare de artă, licee cu profil vocațional, școli private, precum și absolvenți ai oricăror școli din învățământul românesc.
Festivalul se adresează deopotrivă și tinerilor amatori care doresc să-și confirme talentul în muzica populară, atât soliști vocali, cât și instrumentiști.
Prin participarea la acest concurs, concurenții au oportunitatea de a se face remarcați și de a fi evaluați de specialiști în etnografie și folclor, precum și de interpreți cu o vastă experiență scenică.
Acompaniamentul soliștilor va fi asigurat de Taraful „Florentin Feraru” condus de dl. dirijor al Orchestrei Populare a Ansamblului Folcloric Profesionist “Doina Dunării”- Giurgiu.
Partiturile pieselor pentru acompaniament vor fi încărcate în formularul de înscriere. Concurenții care nu dețin partitura scrisă vor lua legătura cu managerul Asociației Culturale „Ținutul Neamțului”, Ramona Urjan, pentru stabilirea pașilor necesari în vederea rezolvării acestei cerințe.
Organizatorii nu asigură decontarea drumului, cazarea sau masa concurenților înscriși la concurs.
Secțiunea: Canto popular
Grupele de vârstă
Grupa I – 6–8 ani
Grupa II – 9–11 ani
Grupa III – 12–14 ani
Grupa IV – 15–17 ani
Grupa V – 18–20 ani
Grupa VI – 21+
Repertoriul va fi compus din două piese din zona de proveniență a concurentului.
• doină, baladă sau cântec doinit – fără acompaniament
• cântec popular în ritm diferit (horă, sârbă, bătută, învârtită, purtată etc.) din zona de proveniență a concurentului
Grupele I și II pot prezenta în concurs doar piesa cu acompaniament.
Doina/balada nu este impusa la aceste grupe de varsta.
Minutaj: 5–7 minute cumulat pentru ambele piese.
Portul popular este obligatoriu.
Secțiunea: Instrumente populare
(vioară, acordeon, clarinet, trompetă, fluier, caval, nai, cobză etc.)
Grupele de vârstă
Grupa I – 6–8 ani
Grupa II – 9–11 ani
Grupa III – 12–14 ani
Grupa IV – 15–17 ani
Grupa V – 18–20 ani
Grupa VI – 21+
Pentru secțiunea instrumente populare, concurenții vor prezenta două piese din folclorul românesc diferite ca gen, caracter și stil:
• doină sau piesă de factură lirică
• piesă din folclor în ritm diferit
Grupele I și II pot prezenta în concurs doar piesa cu acompaniament.
Doina/balada nu este impusa la aceste grupe de varsta.
Minutaj: 5–9 minute cumulat pentru ambele piese.
Portul popular este obligatoriu.
Termen limită de înscriere
10 aprilie 2026
Premiile
În cadrul Festivalului Concurs „Rădăcini” se vor acorda premii în funcție de punctajul obținut:
Trofeul „Vocea Populară” – 1000 lei
Trofeul „Instrumentul Popular” – 1000 lei
De asemenea se vor acorda:
• Marele Premiu al Grupei
• Premiul I de Excelență
• Premiile I, II, III
• Alte premii speciale oferite de RBA Radu Baron – impresar artistic
Organizatorul își rezervă dreptul de a acorda și alte premii speciale, inclusiv semnarea unui contract de impresariat.
Juriul RĂDĂCINI
Alina Huțu – Solistă profesionistă la Orchestra Populară “Rapsozii Botoșanilor- Ioan Cobâlă” și profesoară de canto popular la Școala Populară de Arte “George Enescu” Botoșani.
George Muraru – Profesor asociat la Facultatea de Muzică din cadrul Universitatii “Transilvania”, Brașov, profesor de canto popular la Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov, interpret de muzică populară.
Urjan Ana Ramona – profesor de canto popular la CNA „Dinu Lipatti” București, președinte al Asociației Culturale „Ținutul Neamțului”, interpret de muzică populară
Radu Baron – impresar și CEO casa de discuri RBA Music
Ruxandra Coman –Artista si profesor nai in cadrul colegiului national de arte “Dinu Lipatti”.
Andrei Chelba – interpret de muzică populară autentică din zona Munteniei, absolvent al Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, student în anul I la Universitatea Națională de Muzică din București
Înscrierea
Înscrierea se face prin completarea formularului oficial de înscriere pe care il regasiti mai jos, se completeaza online.
Pentru inscriere este necesara o filmare cu interpretarea recenta cu negativ sau acapella (fără acompaniament) a repertoriului cu care va veti prezenta in concurs, sub forma de link youtube sau puteti trimite clipul (filmarea) pe whatsapp la numarul de telefon 0799.428.744. Nu este necesara o calitate buna a video-ului, este suficienta si o filmare cu telefonul.
Taxa de participare este 350 lei și se achită în contul:
RO59BRDE441SV37650954410
Beneficiar: Asociația Culturală Ținutul Neamțului
Specificație plată:
„Donație înscriere concurs Rădăcini – numele concurentului”.
Dovada plății va fi încărcată în formularul de înscriere.
Lista concurentilor
Lista concurenților va fi anunțată pe canalele oficiale de social media ale asociației și pe site-ul oficial pe data de 14 aprilie 2026.
Alte mențiuni
Organizatorii își rezervă dreptul de a folosi materialul muzical prezentat în concurs de către concurenți în vederea promovării evenimentului.
Prin completarea formularului de înscriere vă exprimați acordul privind prelucrarea datelor personale și promovarea imaginilor pe rețelele de socializare și canalele TV pe care va fi promovat festivalul.
De asemenea incarcati in formular o poza cu artistul si cateva cuvinte pentru a li se face prezentarea pe paginile noastre de social media.
